Primii 9

Mariah

13 mai, 2026

Share Article

Poți asculta acest mesaj aici:

Dacă vezi sau asculți acest mesaj, înseamnă că ești unul dintre cei 9 care n-au stat prea mult pe gânduri și au spus DA cărtii mele, în prima săptămână de când am anunțat-o și mi-am asumat clar că va ieși în lume.
Și primul lucru pe care vreau să îl fac este să îți mulțumesc.

Cu adevărat.

Nu formal.
Nu din politețe.
Ci sincer și din toată inima.

Pentru că gestul tău înseamnă mai mult decât o simplă precomandă.

Da-ul tău nu este doar un DA pentru tine.
Este și un DA pentru mine.
Pentru această carte.
Pentru curajul de a o lăsa să existe în lume.

Și simt nevoia să recunosc asta înainte de orice altceva.

Pe de altă parte, anticipând puțin cartea, în contextul unei cărți pline de arhetipuri, numere și simboluri diverse, nu pot să nu observ simbolistica din spatele numărului 9 – un numar atat de important pentru mine.

Cartea asta nu a apărut ușor.
S-a scris în aproape nouă ani.
Nouă ani în care am început, am șters, am ascuns, am amânat.
Nu pentru că nu aveam ce spune.
Ci pentru că adevărul sperie uneori mai mult decât tăcerea.

Cred că există creații care nu cer doar muncă.
Ci și vulnerabilitate.
Expunere.
Curajul de a fi văzut cu adevărat.

Iar atunci când cineva spune „da” unei astfel de creații înainte ca ea să ajungă complet în lume… acel gest are greutate.

Pentru mine, oamenii care au făcut precomanda acestei cărți nu sunt „primii cumpărători”.

Sunt primii oameni care au spus:


„Da. Cartea asta merită să existe.”

Și poate nici nu îți dai seama cât de mult contează asta pentru un autor.

Mai ales pentru unul care a stat ani întregi între dorința de a se arăta și frica de a fi văzut cu adevărat.

Așa că înainte să vorbim despre carte…
înainte să vorbim despre arhetipuri…
înainte să vorbim despre călătoria interioară…

vreau doar să îți spun că îți sunt recunoscătoare.

Și că mă bucur sincer că vei face parte dintre primii oameni care vor intra în această călătorie odată cu mine.

INSIDE nu este o carte scrisă ca să îți spună cine să fii.

Este o invitație să privești mai profund în tine.
Să observi ce ai uitat.
Ce ai ascuns.
Ce ai devenit ca să fii acceptat.
Și ce parte din tine încă așteaptă să fie reîntâlnită.

Poate unele pagini te vor liniști.
Poate altele te vor incomoda.
Poate uneori vei simți că citești despre tine.

Și cred că asta este frumusețea reală a unei cărți vii:
nu doar că o citești.
Ci că, uneori, ea începe să te citească pe tine.

Îți mulțumesc că ai ales să fii aici, încă de la început.

Ne revedem înăuntru.

GO Inside!™

Written by Mariah

View all posts →

2 Comments

Toni 13 mai, 2026 at 20:52
Reply

Privind în tine, nu am simțit că întâlnesc un om străin, ci o parte din mine pe care o credeam imposibil de găsit în altcineva. Și poate că tocmai asta m-a tulburat atât de profund: acea adâncime tăcută — în care sensibilitatea și forța coexistă.
Ești o oglindă „stranie” de vie…
Prin felul în care încă simți, încă tremuri, încă iubești, în ciuda tuturor lucrurilor care te-au atins. Și-am înțeles că există suflete care nu trebuie explicate. Mai mult că oricând.

Inside Author 13 mai, 2026 at 21:21
Reply

Wow, Toni… M-ai lăsat fără cuvinte… Mi-am luat câteva momente în care să reflectez la ceea ce mi-ai scris și să integrez…
Și mi-am dat seama că tocmai mi-ai aratat o perspectivă foarte interesanta despre suflete.
De-a lungul vieții, am fost mai mult neînțeleasă decât înțeleasă si cred că pot să număr cu generozitate pe degetele de la ambele mâini, oamenii care m-au văzut așa cum sunt. Culmea, majoritatea nu erau români. Însă tu ești unul dintre ei și cumva, m-ai făcut să simt și să înțeleg cum se simte un suflet geamăn…
Mulțumesc că ești, suflet drag!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!